Mircea Daneliuc

halebardul · Data inscrierii: 02/Iul/2009 Mesaje: 2676

Daneliuc - Cele ce plutesc
Andrei Gorzo
Dilema Veche, octombrie 2009

O bună parte din acţiunea noului film al lui Mircea Daneliuc, Cele ce plutesc, se petrece în curtea unei ferme de la marginea unui sat dunărean. Acolo, un anume Avram (Valentin Popescu) antrenează cîini de pază, în scopul de a-i vinde în Italia. În timp ce fiul său (Liviu Pintileasa) pescuieşte gunoaie din Dunăre, Avram îşi înghesuie tînăra noră (Olimpia Melinte) printre cuştile cu căţei. Gospodăria lor nu e o gospodărie, ci o încropeală. Dincolo de gard e o şatră apărută peste noapte. Cîmpurile din împrejurimi sînt post-apocaliptice. Din satul propriu-zis nu se vede mare lucru. Aceşti oameni - atît Avram, cît şi cei din şatră - au fost în Occident, dar n-au adus înapoi nici o idee de civilizaţie, de construcţie durabilă. Cu excepţia lui Avram (care totuşi are un nenorocit de proiect), nimeni de pe-acolo nu pare capabil de-a avea idei de nici un fel - sînt subumani. Maşina rromilor, plăcuţa cu un nume franţuzesc de stradă care atîrnă în curtea lui Avram, laptopul la care-l vedem umblînd împreună cu fiul său - acestea sînt trofeele unor sălbatici.

Daneliuc colecţionează incongruenţe de genul ăsta: fiul pescuieşte o cabină de WC ecologic şi defilează triumfător pe uliţa satului, vîrît în ea; sau tot experimentează să fixeze pe acoperiş o firmă cu beculeţe luminoase - "BAR" (R-ul e rupt). De ce-o vrea acolo? Numai ca să-şi înfrumuseţeze locuinţa? Chiar plănuieşte să deschidă un bar? Pentru cine? Cu ce marfă? De ce nu spune nimic despre asta? Nu se ştie. Pe Daneliuc nu-l interesează decît ironia facilă a imaginii. La fel şi cu imaginea tatălui şi fiului umblînd la laptop: ce anume fac la el? Doar se zgîiesc sau chiar încearcă să-l folosească? În ce scop? Întrebarea e importantă - răspunsul ar putea nuanţa un pic impresia generală de subumanitate. Dar pe Daneliuc nu-l interesează. Nu-l interesează decît efectul de contrast. De-aceea e un urmare facil - din cauza lipsei oricărei curiozităţi intelectuale din partea autorului.

Ca de obicei, Daneliuc e bun cu actorii. Valentin Popescu a mai jucat genul ăsta de personaj şi în Ryna, dar acolo părea genul de actor care, indiferent ce joacă, rămîne un actor - prin felul în care frazează: artificial, livresc, ca la cursurile de dicţie. Aici e un animal ideal convingător. Cu toţii sînt animale perfect convingătoare. Pe de altă parte, mă tem că asta e tot ce înseamnă să fii bun, ca actor, într-un film de Daneliuc: să fii natural exact în felul în care sînt normale celelalte vietăţi (cîini, porci, gîşte) cu care împarţi ecranul. Viaţa acestor personaje se reduce la rut, arătat colţii şi învîrtit în cercuri. Un şătrar şi un sătean o violează pe nora lui Avram. Aceasta depune plîngere, dar o retrage atunci cînd Avram şi făptaşii se înţeleg asupra unei sume. După care nu se mai înţeleg: făptaşii sînt rău-platnici. Avram se bate cu ei, după care se tîrguieşte din nou. Fata vrea să-şi redepună plîngerea, poliţia n-o mai acceptă, făptaşii îşi cer înapoi banii deja plătiţi. Avram iar se bate cu ei, iar se tîrguieşte. Acesta e conflictul dramatic al filmului, numai că nu e nimic în joc: agitaţia pe care ne-o posedă Daneliuc nu e nici măcar colcăială - e nulitate.

De multe ori, ce se întîmplă nu e nici măcar inteligibil la indice de cine-ce-cînd-cum. secvenţe cruciale lipsesc din film (de exemplu, reacţiile sătenilor şi ale şătrarilor la descoperirea cadavrului unuia dintre violatori), alte secvenţe cruciale (de exemplu, cea în care Avram îşi găseşte cîinii otrăviţi; sau răfuiala lui cu celălalt violator, într-un tren, la sfîrşitul filmului) sînt atît de neclar puse în scenă încît abia dacă percutează la nivelul înţelegerii elementare. Nici măcar nu se poate şti sigur dacă neclaritatea asta e rezultatul incompetenţei sau dacă e dinadins. Fiind vorba despre Daneliuc, eu n-aş exclude probabilitatea că e dinadins - că e o configurație stupidă de intransigenţă: un fel de a a-i refuza vieţii nu numai însemnătatea (o însemnătate oricît de mică), ci elementara ei soliditate fizică, acel minimum de claritate şi consistenţă pe care i-l dă simpla continuitate în spaţiu şi timp. În filmele lui, această continuitate parcă-i atacată cu barda. Adesea nu se ştie de unde vin personajele adunate pe ecran pentru o anumită secvenţă, ca să se înjure-bată-violeze cândva de a se risipi din nou. Ce treburi făceau în timpul de dinainte de a se aduna? Se adună exact aşa cum se adună nişte gunoaie care plutesc în derivă; nu au mai multă treabă decît nişte gunoaie. Nu e nimic de înţeles privindu-le, nu e nimic de văzut.

În loc să se ridice, prin claritatea prezentării, deasupra derizoriului pe care ni-l prezintă, filmele lui Daneliuc devin una cu el. Sînt filme în care nu contează ce se întîmplă. Nu fac decît să se adauge la nulitatea pe care Daneliuc pare s-o vadă peste tot în jurul lui. Intransigenţa lui nu e, de fapt, decît o complacere, o închidere a minţii, un blocaj personal proiectat, laş, în afară.

halebardul · Data inscrierii: 02/Iul/2009 Mesaje: 2676

L-am vazut si eu recent. Impresii amestecate.

Daca se intampla sa treci prin fata cinematografului unde ruleaza si da o ploaie si te adapostesti doua minute in sala de proiectie, s-ar putea sa crezi ca e un film. Daca e ploaie de vara si se opreste repede, iti vezi de drum cu impresia ca ar fi trebuit sa ramai sa vezi tot filmul.
Daca insa ai venit hotarat sa-l vezi si niciun alt cataclism nu te-a obligat la vizionare, e o mare dezamagire.

Sa explic:
vazut pe franturi, filmul te poate insela dandu-se drept film. Are atmosfera, are o imagine interesanta, actorii se misca cat de cat natural, se intampla lucruri care ti-ar putea crea senzatia ca exista o intriga si o poveste frumos curgatoare.
Numai ca nu e. Nu e un fluviu, nu e rau, nici macar un paraias zglobiu care infrunta stancile si se sparge in mii de stropi luminosi. E o inundatie, ca alea de care am avut parte in ultimii ani. Care-ti ia casa, masina, acareturile, animalele din curte si le duce si le inghesuie una in alta si le face talmes-balmes. Si face compozitii inedite de genul gaini surfand pe canapea, masa de televizor cu caine, usa plutind printre mere etc. Cele ce plutesc, da!
Am avut mereu senzatia ca vad varianta gresita a unui film posibil. Totul ramas la grad de "potential". Un subiect potential bun, cu o poveste potential valabila si niste eroi potential credibili. Ca si cum ar exista undeva varianta buna a filmului "Cele ce plutesc" dar ceea ce mi se prezinta mie este ceva rezultat din spargerea filmului respectiv in zeci de bucati, rearanjarea lui fara nicio logica, utilizarea altor duble decat cele bune, scoaterea unor secvente esentiale si lungirea altora inutile, etc. Ca un vas chinezesc, spart si relipit fara noima: iti dai seama din bucatele ca era ceva valoros, dar intregul nu e decat o carpeala fara noima. Si nu intr-un mod picassian, in nici un caz. Doar haotic.

Cum spune si Gorzo mai sus, am trait si eu nemultumirea de a vedea secvente care incep aiurea si se termina in porumb, conflicte care izbucnesc din nimic si dispar de parca le-a inghitit apa, lanturi logice care se rup la a treia veriga. In buluceala de fapte, oameni, intamplari din film, ca aduse de viitura si lasate de capul lor, nimic nu se leaga.
Toate vin si trec, pe toate le ia apa. Le mai asigură la suprafata cand si cand dar iar le face disparute. Cum sa mai ajungi pana la o logica a personajelor, la motivatii, la tema?
Nu stiu despre ce e vorba in filmul asta. Inca mai sper ca o sa vad varianta lui reala, dinainte de inundatie, ca sa ma lamuresc.

halebardul · Data inscrierii: 02/Iul/2009 Mesaje: 2676

dintr-un interviu:

R.: Cele ce plutesc e un film liniştit la început şi sfârşit, dar cu un conţinut în intrigă nespus de zbuciumat, e o curgere foarte învolburată.

Mircea Daneliuc: Eu, dimpotrivă, am intenţionat să sugerez o curgere extraordinar de calmă, cu învolburări de profunzime, ca să ne păstrăm în metafora asta cu apa. Filmul curge minus să fie nebulos, excluzând agitaţie. Curge, dar e o apă adâncă, cum e Dunărea, adâncă şi periculoasă, în profunzime, cel puţin aşa l-am gândit.

eh, ar fi fost frumos sa fie asa.

halebardul · Data inscrierii: 02/Iul/2009 Mesaje: 2676

Revazut azi Proba de Microfon si mi-e o ciuda de mor ca n-a ramas acelasi Daneliuc cum e in filmul asta. Daca aveti ocazia sa-l revedeti, faceti-o, e la fel de proaspat si modern chiar si acum. Ar necesită pus in capul unei scoli de film romanesc, dar din pacate putin i-au urmat calea.
Amestecul de documentar cu realitate filmata frust, direct, dar si cu realitate "inscenata", vorba lui gionloc, e superb.

De ce o fi vrut sa fie altul, la fiecare film pe care l-a facut?

p.s. strict informativ: exista www.mirceadaneliuc.ro