Radu Mihaileanu

halebardul · Data inscrierii: 02/Iul/2009 Mesaje: 2676

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/872311/Radu-Mihaileanu-Concert-de-patru-stele-la-Roma/

Radu Mihăileanu, „Concert” de patru stele la Roma

Florentina Ciuverca
Marţi, 20 Octombrie 2009
Filmul regizorului de origine română a fost primit cu aplauze de public, la premiera de duminică, şi cu patru stele de criticii italieni.

Spectacolul cinematografic al lui Radu Mihăileanu, al treilea după „Trenul vieţii”, se anunţă un hit în sălile europene, cel puţin mai târziu reacţia primilor spectatori, duminică, la Festivalul de Film de la Roma. Cu o unanimitate greu de întrunit, criticii unor publicaţii ca de pildă „Corriere della sera” sau „La Repubblica” îi acordă „Con certului” (proiectat în afara compe tiţiei) patru stele din cinci, ulterior ce pu blicul l-a aplaudat îndelung.

Filmul concretizat în proporţie de 60% în România, anul trecut, şi restul în Rusia şi Franţa, are premiera în sălile din Hexagon pe 4 noiembrie, iar în cele româneşti pe 20 noiembrie, în prezenţa regizorului şi a actorilor din distribuţie - Vlad Ivanov, Maria Dinulescu, Ion Sapdaru, Valentin Teodosiu.

„Plângi şi râzi în acelaşi timp”

Un cronicar italian îl numeşte entuziast chiar „capodopera” acestei ediţii, marca unui „Benigni al românilor” (cineblog. it). „Ironizând nostalgicii comunismului, grandomania noilor oligarhi ruşi şi simţul afacerilor la evrei, filmul îl antrenează pe spectator într-o aventură mereu uimitoare şi amuzantă”, scrie Paolo Mereghetti, pentru „Corriere della sera”. „Fantasmele comunismului şi ale antisemitismului sunt aici mai vii ca niciodată. Şi continuă să ne facă să plângem şi să râdem în acelaşi timp”, e de părere criticul de la „Il Messaggero”

„Concertul” e povestea unei false orchestre de la Teatrul Balşoi care, asemeni evreilor deghizaţi în nazişti din „Trenul vieţii”, pretinde că e trimisa oficială a instituţiei din Moscova la Teatrul Châtelet, din Paris.

De fapt, e vechea orchestră formată din ruşi, evrei şi ţigani şi dezmembrată de comunişti pe vremea lui Brejnev. Fostul dirijor, Andrei Filipov (Alexei Guskov), dat afară cu 30 de ani în urmă pentru că a refuzat să-şi concedieze instrumentiştii evrei, acum om de serviciu la Balşoi, „interceptează” un fax în biroul directorului şi decide să revină pe scenă cu vechii săi ca marazi, lipsit de ştirea nimănui. Pe scena pariziană, într-o secvenţă finală magnifică - puţin prea exaltată, pe urmă unii - apare şi Melanie Laurent („Inglourious Basterds”), în rolul unei violoniste.

Ironie şi grotesc

„Radu Mihăileanu, român (care a fugit în Franţa în 1980 pentru a scăpa de Ceauşescu) şi evreu, nu renunţă la acest privilegiu al cineastului şi, după «Trenul vieţii» şi «Trăieşte!», îşi întoarce privirea înspre brutala dictatură comunistă şi capacitatea ei de a strivi tot ce-ţi aparţine, fără preaviz: munca, familia, viaţa”, comentează publicaţia „Cineuropa”. Filmul examinează, subliniază „Cineuropa”, „trecutul refuzat şi remarcabila revenire a protagoniştilor cu aceleaşi «unelte» cu care Mihăileanu i-a parodiat pe nazişti în «Trenul vieţii» - ironie şi senzaţia de grotesc”.

Înainte de a fi filmată, pelicula a fost preachiziţionată pentru Statele Unite de Weinstein Company, pentru circa un milion de dolari. În România, va fi distribuită de Independenţa Film.

halebardul · Data inscrierii: 02/Iul/2009 Mesaje: 2676

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/874390/Elogii-la-Paris-pentru-Radu-Mihaileanu/

Elogii la Paris pentru Radu Mihăileanu
Cristina Hermeziu

Noul film al lui Radu Mihăileanu, „Le Concert” (Concertul), pe ecranele Franţei din 4 noiembrie, stârneşte deja admiraţia presei franceze. Radu Mihăileanu, cineast francez de origine română, „strălucit povestitor de istorii umane” - cum îl numeşte un critic francez, revine ulterior „Va, vis et deviens” (2005) cu o recentă poveste emoţionantă şi, în acelaşi timp, plină de umor.

Andrei Filipov, celebru dirijor la Teatrul Balşoi în epoca lui Brejnev, este dat afară pe urmă ce refuză să se despartă de muzicienii evrei şi ţigani din orchestră. 30 de ani mai târziu, om de serviciu în acelaşi teatru celebru, Filipov dă întâmplător peste o invitaţie ignorată, care propune orchestrei moscovite să concerteze la Paris, la Théâtre du Châtelet. „Concertul” istoriseşte cu tandreţe şi umor spectaculoasa aventură de a reuni vechii muzicieni şi de a-i face să treacă la Paris drept veritabila orchestră Balşoi.

„Amuzant, surprinzător şi, în plus, emoţionant”, a rezumat Laurent Ruquier, știut moderator francez de televiziune, într-o emisiune difuzată pe canalul public France 2, care l-a avut ca invitat pe Radu Mihăileanu. În faţa superlativelor moderatorului - „Sunteţi un realizator formidabil, extrem de talentat”, Radu Mihăileanu a replicat: „Nu ştiu... sunt mai curând român”.

Cu scene filmate în România, Rusia şi în cea mai mare parte la Paris, cu o distribuţie franceză şi rusească, „Le Concert” respiră un anume „paroxism emoţional”, apreciază presa franceză. „În Franţa, câteodată oamenilor le este ruşine să fie fericiţi, să-i emoţioneze pe alţii, să se lase emoţionaţi. Eu îndrăznesc, pentru că vin din altă cultură”, a explicat realizatorul într-un interviu difuzat de Canal+.

Radu Mihăileanu s-a născut în 1958 la Bucureşti. În 1980 s-a stabilit în Franţa, unde a urmat cursuri de cinema. Cele mai celebre filme ale sale sunt „Trahir” (1993), „Trenul vieţii” (1998) şi „Va, vis et deviens” (2005), distinse cu numeroase premii. „Ca întotdeauna, în filmele lui Radu Mihăileanu este vorba despre impostură şi despre întâlnirea explozivă dintre culturi”, remarcă „Le Figaro”.

halebardul · Data inscrierii: 02/Iul/2009 Mesaje: 2676

europe east · Data inscrierii: 04/Iul/2009 Mesaje: 262

ce film fain pare sa fie!!! unde il gasesc si eu? sad

halebardul · Data inscrierii: 02/Iul/2009 Mesaje: 2676

in ce tara mai esti acum? grin

ca in Franta s-a tot proiectat, de exemplu...

europe east · Data inscrierii: 04/Iul/2009 Mesaje: 262

USofA.

sau

halebardul · Data inscrierii: 02/Iul/2009 Mesaje: 2676

ce departe stai!

probabil vei putea cumpara dvd-ul de pe net, la un ocazie dat.
urmareste DVD et impera, floreign e extraordinar de informat si te poate ajuta.
(el tot USA, daca nu ma insel)

halebardul · Data inscrierii: 02/Iul/2009 Mesaje: 2676

Asa.
Si am vazut "Concertul"
Si tare mult mi-a mai placut.

Un metiaj de Kusturica cu Abuladze (Cainta) pe o reteta clasica de comedie. Cu rasturnari de situatie, uneori comice, alteori emotionante. Cu momente de burlesc frivol dar si pasaje cu maretia unei capodopera.

Nu spun mai mult, neaparat sa-l vedeti si voi si discutam atunci.

halebardul · Data inscrierii: 02/Iul/2009 Mesaje: 2676

n-am prea nimerit pe aceeasi unda cu Gorzo sad

http://agenda.liternet.ro/articol/10174/Andrei-Gorzo/Grosolanie-Le-concert.html

Grosolănie - Le concert

Andrei Gorzo
Dilema Veche, noiembrie 2009

Cu 30 de ani în urmă, Andrei Filipov (Aleksei Guskov) dirija prestigioasa orchestră Balşoi din Moscova. Refuzul său de a da curs unei directive de-a preşedintelui Brejnev, înlocuindu-i pe instrumentiştii evrei cu care lucra, dusese la concedierea sa şi la destrămarea orchestrei. Din "Il maestro", Andrei devenise omul care spală pe jos în teatru. Şi la această condiţie rămăsese pînă în zilele noastre. Le concert / Concertul - o co-producţie franco-română, în regia lui Radu Mihăileanu - începe atunci cînd, făcînd curat în biroul directorului, Andrei interceptează un fax: o invitaţie, adresată actualei orchestre Balşoi, de a concerta la Théâtre Châtelet din Paris. Andrei păstrează faxul şi porneşte în căutarea foştilor săi colegi: unul e şofer de ambulanţă, altul (de etnie rromă) s-a întors la şatră, alta e paznic la un muzeu; cît despre vechiul lor impresar, Ivan (Valeriy Barinov), acesta plînge ulterior vremurile de glorie ale Partidului Comunist.

Ca absolut orice film comercial care îşi ia ca subiect "cultura înaltă" (în acest caz, muzica cultă), Concertul o pune într-un ambalaj pop: e ca unul dintre filmele acelea de acţiune în care eroul îşi adună vechea echipă pentru a da o ultimă lovitură. Mihăileanu e comercial şi într-un alt mod: nu spune publicului decît lucruri pe care acesta le ştie deja. De exemplu, în ceea ce-i priveşte pe ruşi, Mihăileanu nu serveşte publicului decît stereotipuri. Actorii săi îşi joacă "rusitatea" cu volumul dat la maximum; o joacă non-stop şi cu tot corpul. Genul ăsta de comedie e cam 60% stereotipuri şi cam 30% vacarm, ceea ce nu lasă prea mult loc pentru calităţi cum ar fi spiritul de observaţie, inventivitatea sau fineţea. Bineînţeles că Mihăileanu şi co-scenaristul său, Alain-Michel Blanc, se descurcă pentru a băga în film o nuntă din aia rusească, pe picior mare, care strînge laolaltă miniştri, gangsteri şi animatoare îmbrăcate în soldaţi romani. Şi bineînţeles că, la un clipă dat, cu toţii (inclusiv animatoarele) încep să tragă unii în alţii cu mitralierele. Şi bineînţeles - dar bi-ne-în-ţe-les! - că, peste toate astea, Mihăileanu bagă, pe coloana sonoră, o bucată de kalin-kakalin-kamaia.

Ce-ţi trebuie pentru a face comedie în felul ăsta? Talent? N-aş spune, pentru că a avea un talent înseamnă a avea o sensibilitate deosebită la ceva, or, ce-ţi trebuie aici e mai degrabă o insensibilitate specială, o anumită grosolănie a minţii şi a inimii. Mihăileanu posedă din plin calitatea asta. O dovedeşte şi felul în care îi cuprinde pe rromi: filmul e grosolan de mulţumit de corectitudinea sa politică, de multiculturalismul său (rromul din orchestra lui Andrei îşi caută prietenii din Paris şi îi aduce pe toţi la Châtelet, sub privirile şocate ale direcţiunii), deşi nu face altceva decît să scoată la defilare încă un stereotip - acela al lăutarului pitoresc. Sau felul în care îi conține pe bătrînii comunişti de tipul lui Ivan şi al vechiului său tovarăş de la Partidul Comunist Francez, căruia Ivan îi aduce în dar un steag de la Congresul din 1966: ca pe nişte şopîrle preistorice amuzante, care se cer privite cu o superioritate facil-afectuoasă. Nu trebuie să fii un simpatizant al ideilor comuniste ca să te ofenseze condescendenţa grosolană a lui Mihăileanu. Nu trebuie să fii decît un simpatizant al bunului-gust.

Nu toată fracțiune de comedie a filmului e la nivelul ăsta. Există şi lucruri relativ isteţe, cum ar fi stilul în care Ivan negociază cu directorul de la Châtelet: e un stil compus în Războiul Rece, rămas în anii '60 - Ivan nu e dispus să cedeze nici măcar un centimetru în faţa capitalistului. În momentele acelea, realizatorii încep să gîndească, în sfîrşit, ca nişte autori de comedie, ca nişte artişti. În cea mai mare parte a timpului, ei gîndesc ca nişte specialişti în reducerea publicului la cel mai scăzut numitor comun. N-au o mînă mai uşoară nici pe partea de melodramă, care se învîrteşte în jurul violonistei franceze (Mélanie Laurent) cu care Andrei insistă să colaboreze, mai precis în jurul secretului pe care îl ştie el despre originile ei. Mihăileanu se sprijină pe muzica lui Ceaikovski (orchestra alege să cînte Concertul pentru vioară în Re major) ca să-i ducă "marile destăinuiri": acestea vin chiar în secvenţa concertului, sub forma unor flashback-uri şi a unei voci din off. Mersi, aşa e simplu. Ceaikovski poate să confere tărie şi celei mai artificiale melodrame. Mihăileanu are o anumită dibăcie tehnică: decupajul lui în secvenţa concertului (adică felul în care construieşte evenimentul punînd cadru peste cadru - instinctul lui pentru ordinea cea mai eficient a imaginilor, pentru durata fiecăreia) e cumplit de bun (uitaţi-vă la schimburile de priviri dintre dirijor şi violonistă). Dar, intercalînd reacţii caricatural-comentative (directorul de la Châtelet plîngînd, Ivan mulţumindu-i Dumnezeului în care nu crede), el ieftineşte pînă şi puterea muzicii pe care o fac personajele sale.

OUATITW · Data inscrierii: 14/Aug/2009 Mesaje: 198

Se-ntampla rar, dar iata o exceptie - perfect de acord cu Gorzo.

halebardul · Data inscrierii: 02/Iul/2009 Mesaje: 2676

Ei, da, citindu-l recunosc ca trebuie sa-i dau dreptate. Teoretic.

Cu toate astea, filmul mi-a placut, cu toate gagurile lui groase, a bastonadei a vacarmului si a caricaturii de acolo. Cu toata stereotipia plotului si a personajelor. M-am bucurat de spectacolul pe care il reprezinta filmul, de verva lui. Ca atunci cand vezi filme cu Stan si Bran si, desi te astepti ca Stan sa-i faca un pocinog lui Bran, tot razi cand se intampla si cand Bran se uita spre camera, sastisit. ( e adevarat, in unele zile nu mai razi si te intrebi ce sunt prostiile astea)
Poate tine de dispozitia din timpul in care vezi filmul. Poate si fiindca de mult n-am mai vazut o comedie acceptabila.
Nu ma scuz: n-am nicio scuza grin

(la indemana)

klein · Supermoderator Data inscrierii: 04/Iul/2009 Mesaje: 288

Da, si eu sunt de acord cu ideile principale ale lui Gorzo, dar nu cred ca filmul merita sa fie tratat cu tonul ala rautacios. Concertul are totusi un mare merit, acela de a incanta publicul, chiar si la indice de butaforie. Ne lipsea genul asta de cinema.
Adica, una e sa iti bati joc de filmele lui Nicolaescu, sa-l ironizezi pe Barna si alta sa adopti atitudinea asta superior malitioasa fata de un film care place si ale carui mecanisme mélo-comice (unele mai grosolane, altele mai juste) functioneaza perfect. Nu sunt fan Mihaileanu, dar cred ca el a reusit acolo unde Malaele a ratat.

OUATITW · Data inscrierii: 14/Aug/2009 Mesaje: 198

Ciudat ca spui de Malaele... Mie mi se pare ca cele doua filme sunt cam la fel, doar ca al lui Mihaileanu se plimba mai mult. In rest, mult kitsch.

corinka · Trimis: Sambata, 12 Decembrie 2009 12:38 Titlul subiectului:

Poate ca am mers la film cu asteptari prea mari deoarece auzisem lucruri bune despre el (cronica lui Gorzo - care a spus-o la fix! - nu o citisem, de fapt, nu prea citesc cronici inainte sa vad un film, de regula dupa), dar acum, dupa vizionare, filmul mi se pare mult supraapreciat.
Pe langa inceputul atat de abrupt, parca actiunea se derula cu prea mare viteza in întâia parte a filmului, totul parea sa si mearga snur, scazand credibilitatea.
Asta ar fi unul dintre minusuri, lipsa de credibilitate. De exemplu, la 20 de ani de la caderea comunismului, in loc sa se fi "reabilitat", maestrul dirijor inca spala dusumelele teatrului! confused

In plus, toata povestea melodramatica a violonistei e prea cusuta cu ata alba si, mai mult, secretul este relevat brusc in final, prea fără întârziere si inghesuit si intr-o maniera discutabila.
Tot la capitolul lipsa de credibilitate intra si: incropeala rapida a orchestrei si modul bizar in care toti fostii membri ai orchestrei si-au abandonat slujbele, fiind repede disponibili pentru calatoria la Paris; maiestria de care au dat dovada dupa atatia ani de pauza si fara sa faca repetitii, culmea e ca au inceput sa cante execrabil, dupa care s-au redresat inexplicabil; legarea oligarhului violoncelist... plus numeroase clisee.

Desi ideea filmului a fost interesanta si atragatoare, realizarea a cam lasat de dorit, din pacate: o idee buna transformata intr-o comedioara ieftina cu iz balcanic, insiropata cu nitica melodrama, rezultand un fel de ghiveci pe care eu, sincer, l-am digerat cam greu.
Am simtit o nefericita influenta a comediilor romanesti de prost gust din anii '90, gen A doua cadere a Constantinopolului sau Sexy Harem Ada-Kaleh, cu precadere in scenele din restaurantul "Trou Normand" sau in cele in care distinsii muziceni se transforma in "intreprinzatori" pe strazile Parisului.
Cred ca, daca as fi fost rusoaica, filmul m-ar fi ofensat, in aceeasi masura in care m-ar fi ofensat ca instrumentistii sa fi fost romani, muzicienii fiind prezentati ca niste bisnitari din topor.
Pacat de muzica... concertul final a fost intr-adevar inaltator [si nu m-am ridicat de pe scaun pana la terminarea creditelor finale], dar, din nefericire, in combinatie cu restul a efect un kitsch.
Pe scurt, slabut si cam plictisitor. sleeping

razi · Data inscrierii: 09/Iul/2009 Mesaje: 228

Am fost si eu la concertul de doua ori, ca am fost nevoit, nu zic ca nu mi-a placut. Nu sunt de acord cu Gorzo, decat putin. Omul se joaca bine cu stereotipurile, insa asta e o comedie vestica, foarte putin vad balcanismul din ea. El a bagat aici toate stereotipurile posibile, evreu care-ti vinde orice, oricand, oricand, tiganu genial la vioara, care face rost de indiferent ce de la instrumente la pasapoarte, rusii mafioti cu tot cu kalinka lor si aia amarati inclusiv nostalgicii. Insa a avut si cate ceva pe alocuri deosebit de frumos facut. De exemplu discutia de la masa dintre Andrei si tipa cum valseaza camera intre ei pe muzica. Si bineinteles secventa finala, concertul pe care l-a purtat cu maestrie, chiar si cu secventele alea bagate dorind sa fie rasu'-plansu' dar care au dat cam pe langa.

si sunt de acord cu klein, filmul nu trebuia tratat atat de rautacios, s-a vrut de la inceput comedie comerciala. In lipsa de altceva e dragut sa te uiti la asa ceva.

halebardul · Data inscrierii: 02/Iul/2009 Mesaje: 2676

http://agenda.liternet.ro/articol/10336/Andrei-Gorzo/Inca-o-nota-despre-Le-concert.html

Încă o notă despre Le concert

Andrei Gorzo
Dilema Veche, decembrie 2009

Răzvan Brăileanu are pe blogul lui o postare intitulată "Am votat Mihăileanu. Radu Mihăileanu". Pe VoxPublica.ro, Liana Alexandru face şi ea o conexiune între Le concert şi propaganda electorală din ultimele săptămîni: pe scurt, şi ea votează cu Mihăileanu şi recomandă filmul ca antidot la urîţenia politicii. Mi se pare că e ceva în neregulă cu acest fel de a pune problema. Îmi vine să le spun celor doi autori: evident că filmul vi se pare atît de bun, din moment ce luaţi ca reper circul electoral! Indiferent ce pare bun prin comparaţie. Cu întocmai repere ne vom kitschiza de tot. Cei doi autori nu au nici cea mai mică îndoială în privinţa faptului că Le concert e o recomandare adecvată pentru nişte cititori ca ai lor - adică cert mai exigenţi, în materie de consum cultural, "decît ai altora". Dar nu e o recomandare potrivită. Sau, dacă e, asta înseamnă că diferenţa dintre publicul "mai exigent" şi ăla "mai puţin exigent" a scăzut pînă într-un punct în care distincţiile astea nu mai au sens decît puse între ghilimele: "publicul mai puţin exigent" vrea Vacanţa Mare, pe cînd publicul "mai exigent", care crede că dispreţuieşte Vacanţa Mare, vrea tot Vacanţa Mare, dar cu nişte Ceaikovski turnat peste.

Oare autorii ar îndrăzni să le recomande cititorilor lor o comedie porcoasă cu Adam Sandler, cum este You Don't Mess with the Zohan? Mă îndoiesc. N-am ales acest titlu la întîmplare - se află cîteva asemănări între...Zohan şi Le concert: ambele sînt utopii ale concordiei interculturale; şi într-unul, şi în celălalt, culturile respective (în...Zohan, evreii şi arabii; în Le concert, ruşii, evreii ruşi, romii şi occidentalii) sînt reprezentate prin stereotipuri dintre cele mai groase. Diferenţa e că, în Le concert, concordia se realizează prin Ceaikovski, în timp, ce, în...Zohan, ea se realizează prin penisul lui Sandler, cu capacitatea sa supranaturală de a le asigură fericire doamnelor de o anumită vîrstă. Aşa se face că oameni care l-ar socoti vulgar pe Sandler nu-l socotesc aşa pe Mihăileanu. Cum să-l socotească? Le concert are o atitudine pioasă faţă de Marea Cultură, are imagini emoţionante cu evrei murind de frig în Siberia - are o spoială de rafinament.

Nu mă înţelegeţi greşit. Nu vreau să spun că cele două filme sînt la acelaşi nivel. Dimpotrivă, cred că între ele există o mare diferenţă de calitate, dar în favoarea lui...Zohan. Realizatorii acestuia şi-au asumat din start prostul lor gust; departe de a încerca să-l mascheze, şi l-au asumat total. Şi, după ce şi l-au asumat, au început să se joace cu el - cu stereotipurile lor scandaloase de arabi, cu glorificarea virilităţii lui Sandler etc.. Şi în joaca asta au investit doze considerabile de fantezie şi (rămînînd în parametrii lor) chiar şi de fineţe. Prostul gust asumat, practicat ca o opţiune estetică legitimă, îngăduie (în principiu) exerciţiul unor asemenea calităţi: el este o opţiune estetică legitimă. Ei bine, prostul gust din Le concert nu e unul asumat. (Dovada? Spoiala aceea de rafinament.) Secvenţa în care dirijorul rus îi îndrugă violonistei franceze nişte prostii despre sufletul slav, cu intenţia de a o duce cu vorba (deci cu implicaţia că regizorul filmului ştie că e vorba despre nişte prostii), e una dintre puţinele în care Mihăileanu se divertisment un pic cu stereotipurile lui. În general, le trînteşte pur şi rudimentar (ruşii gălăgioşi, lăutarii descurcăreţi etc.), fără înflorituri, excluzând fineţuri - pur şi simplu: au funcţionat în trecut, vor funcţiona şi acum. Acest fel de a face comedie n-are nevoie de imaginaţie sau de spirit de observaţie; de fapt, n-are necesitate de umor.

Totul se diminuează la apăsarea unor butoane. Aproximativ orice spectator răspunde dacă i se apasă butoanele respective şi perfect orice regizor profesionist ştie de existenţa lor; numai că unora - celor buni - le e ruşine să apese grosolan pe ele, pe cînd lui Mihăileanu nu-i e. Mi s-a atras atenţia asupra faptului că Mihăileanu reuşeşte în ceea ce-şi propune - să provoace rîsete şi lacrimi. Aşa e. Dar de ce e aşa o mare scofală să provoci rîsete şi lacrimi? Nu e un lucru greu în sine - depinde de căile pe care o faci. În sine, e la fel de uşor cum este să provoci erecţii, or, nimeni nu vorbeşte despre regizorii de pornouri în termenii elogioşi în care se vorbeşte despre Mihăileanu. De ce? Şi ei apasă butoanele corecte. Le concert nu e nici pe departe cel mai prost film al anului, dar mă sperie să văd reacţii atît de entuziaste la el, venite din fracțiune acelor oameni (oricum puţini) pe susţinerea cărora contează realizatorii de filme bune. Cătălin Sturza: "E un film care evoluează într-o altă ligă şi care îi face pe altfel teribil de talentaţii regizori români ai «noului val» să pară nişte artişti ezitanţi, ce se tem încă să folosească la maxim potenţialul fabulos al acestei arte". Asta ne mai lipseşte - să ajungem să credem că Le concert e maximumul a ce poate da cinema-ul! Kitschizarea noastră va fi astfel completă.

halebardul · Data inscrierii: 02/Iul/2009 Mesaje: 2676

http://www.romanialibera.ro/cultura/a176005-radu-mihaileanu-reactia-publicului-este-cel-mai-bun-salariu.html

"Concertul" lui Radu Mihaileanu ruleaza in Romania in trei sali, iar in Franta in 280
Radu Mihaileanu: "Reactia publicului este cel mai bun salariu"

Manuela Golea
Vineri, 29 Ianuarie 2010
» Radu Mihaileanu (foto), regizorul francez de origine romana, este nominalizat cu pelicula "Concertul" la sase categorii ale Premiilor César, considerate echivalentul francez al Oscarurilor.

In 2006 ati castigat premiul pentru scenariul original al filmului "Traieste!" si ati mai fost nominalizat la Premiile César pentru cel mai bun regizor si cel mai bun film. In 1999 ati fost nominalizat tot la scenariu, pentru "Trenul vietii". Cum priviti astazi aceasta experienta, mai ales ca

filmul "Concertul" este nominalizat la sase sectiuni?
» In 1999, "Trenul vietii" a mai primit o nominalizare la César pentru debutul actorului Lionel Abelanski, iar "Traieste!" a mai fost nominalizat la categoria Cea mai buna muzica de film. Ce pot sa spun? La fiecare film, nominalizarile la Premiile César cresc exponential, de la doua pentru "Trenul vietii" la patru pentru "Traieste!", iar acum probabil ca era randul sa fie sase. Pentru mine – cel care a plecat in '80 din Romania, singur, fara nici un venit
– numai nominalizarile la aceste categorii alaturi de nume ca regizorul Jacques Audiard, premiat la Cannes, este un succes nemaipomenit, ceva extraordinar. Nu speram nimic, asteptam o surpriza.

Reactia spectatorilor este cel mai bun "salariu"

In Romania, "Concertul" ruleaza acum in trei sali de cinema. In Franta a avut milioane de spectatori…
» In Franta am atins acum doua milioane de spectatori, dupa 13 saptamani de difuzare in 280 de sali, ceea ce este exceptional. Iar reactia publicului este extraordinara, sunt unii care l-au vazut de 4-6 ori. Parerile spectatorilor se pot citi si pe site-ul allocine.fr, cel mai știut site de cinema din Franta, sau pe pagina filmului de pe Facebook. In fiecare zi oamenii care-l vad intra si-si dau cu parerea, spun ca i-a facut fericiti, ca le-a redat increderea in oameni... Este cel mai frumos, cel mai bun "salariu" pe care l-am primit in ultimii trei ani.

Ceremonia de acordare a Premiilor César are loc la Teatrul Chatelet din Paris, teatru in care se interpreteaza Concertul nr. 36 de Ceaikovski. Este o coincidenta?
» Da, ceremonia premiilor va avea loc la Teatrul Chatelet, unde am avut si avanpremiera filmului. Chiar daca jucam acasa nu inseamna ca avem mai multe sanse, dar daca am avea ceva v-as spune. Sa stiti ca in timpul filmarilor din Teatrul Chatelet mi-am amintit de momentul acordarii César-ului pentru "Traieste", stiam exact locul unde l-am primit pentru ca treceam de multe ori prin locul acela, si de cate ori treceam imi spuneam: "Ah, aici l-am primit!".
Dar pana la César asteptam nominalizarile la Festivalul de la Cannes... Acum stam alaturi de "O viata/A L'Origine", de Xavier Gianolli, nominalizat la Cannes, care poate fi considerat marele favorit la César (n.r. – cu 11 nominalizari), dar suntem si noi acolo.

Dupa acest film, rusii care vin in Paris se duc si pe la Teatrul Chatelet

Totusi, presa franceza va iubeste, va considera un favorit...
» Da, este chiar foarte favorabila. Imediat dupa nominalizari ne-au numit cei mai puternici outsideri. Am fost nominalizati pentru Cel mai bun scenariu de catre presa straina din Franta, iar pe 8 februarie se vor acorda Globes de Cristal (Globurile de Cristal pentru Arta si Cultura), varianta franceza a Globurilor de Aur, unde presa a nominalizat "Concertul" la categoria Cel mai bun film. Vom vedea, in momentul de fata cam curg premiile...

Credeti ca au avut o anumita semnificatie pentru publicul francez filmarile in unul dintre cele mai vechi teatre din Paris?
» Unii au descoperit datorita filmului teatrul, care acum este de muzica clasica, de opera, dar e un teatru mai modern si face o programare complementara cu Marea Opera din Paris. Nu toti il cunosteau, mai ales cei din provincie, care nu prea cunosc Parisul, si acum a devenit un loc turistic. Cea mai mare uimire au constituit-o un articol in Le Figaro si altul in Le Monde: filmul nu a avut premiera ruseasca, iese abia in aprilie, dar au auzit de el in presa ruseasca, despre marile vedete rusesti care apar in film. Cand rusii vin in Paris, neaparat se duc si pe la Teatrul Chatelet. Am contribuit un pic la turismul parizian. Mi-a spus si directorul teatrului, care mi-a transformat bun prieten, ca este foarte, foarte mandru de asta.

Personajele rusesti din film folosesc o limba franceza "de tot rasul", invechita. Este vorba despre o nostalgie sau despre un artificiu regizoral?
» Eu utilizez limba veche ca mijloc de comedie pentru ca eu am trait treaba asta. Am invatat franceza la Bucuresti, la scoala, si am avut la un ocazie dat o profesoara care era frantuzoaica, dar care traia de vreo 40 de ani in Romania. Ea vorbea franceza veche si era complet decalata de limba moderna din Franta. Cand am ajuns la Paris vorbeam franceza un pic ca omul ala din film, eram complet ridicol, plin de contrasensuri. Am vrut sa spun, pe undeva, cum a evoluat limba. De exemplu, e o expresie, "S'il vous plait", de la sfarsitul secolului XIX, inceputul sec. XX. Astazi multi dintre tinerii francezi nici nu stiu ce inseamna. Indiferent ce limba, normal, evolueaza. Spectatorii traiesc asta si au ras, erau morti de ras de cum vorbea asta, de parca ar fi fost parasutat din secolul XIX.

Toate filmele dvs. par a fi construite pe sunete, pe anumite acorduri, si nu invers. Aici Ceaikovski da nota povestii si, in consecinta, par firesti nominalizarile la sectiunile Coloana sonora si Sunet. Cum comentati?
» Pentru mine muzica e, pe de o parte, arta suprema si pe de alta parte cred ca totul e ritm in lume si in univers, adica absolut orice in univers are o muzica, are un ritm, are o energie. Cred ca orice om are inlauntrul lui, chiar si cei care nu stiu sa cante si nu au ureche muzicala, au o muzica interioara, o melodie interioara, un ritm interior. Se stie extrem bine ca orice arta, chiar si pictura, este o chestiune de muzicalitate. Eu imi construiesc de numeroase ori filmele stiind ca montajul e o muzica – asta Griffith a descoperit-o (n.r. – D.W. Griffith, autorul filmului "Nasterea unei natiuni", 1915), ca montajul este un ritm si da o muzicalitate unui film. stiu de la bun inceput, de la scenariu intr-un fel. Scriu ritmul, o distinctie de care am necesitate de la bun inceput, si dupa aia vine efectiv o muzica pe care o am in cap. La "Traieste" era muzica de la inceputul si sfarsitul filmului, era acolo si imi dadea ritmul. "Trenul vietii" era intr-un fel creat dupa tiparul Tex Avery, regizor de desene animate, oponentul lui Walt Disney, care a impus un gen de comedie datorita ritmului; la el totul e un ritm muzical.

Spuneati despre "Concertul" ca este un film "mai mainstream" si ca de aceea ati ales sa nu fie trimis la Cannes. E posibil ca nominalizarile la César sa il scoate din mainstream?
» Nu. César-ul si Oscarul sunt, dimpotriva, deosebit de mainstream. Noi speram, de exemplu, ca ceremoniile César sa mai aduca in jur de 100- 200.000 de spectatori, la cele doua milioane deja existente. Emisiunea transmisa in direct este nespus de bine urmarita, iar cei care nu au vazut filmul sunt potentiali cumparatori de bilete pentru proiectiile din 4 martie, programate rapid dupa gala premiilor. In Franta sunt niste reguli si legi bine respectate. De pilda, nu avem voie sa scoatem un film de pe ecrane inainte de patru luni de difuzare. Dupa 5-6 luni nu mai este nici o interdictie. si nu este vorba numai de productii frantuzesti sau europene, ci de toate peliculele. Trebuie sa existe loc, spatiu si timp pentru exploatarea si difuzarea in tara, sa nu deranjeze un film pe un altul.

"Urmatoarea pelicula va fi in araba"

Spuneati ca lucrati "la scenariul unui film care va fi realizat intr-o limba noua, pe care nici eu nu o cunosc". Ne puteti oferi mai multe detalii?
» Nici in ultimele doua filme nu cunosteam rusa sau ebraica. Nu le vorbesc deloc. Incerc sa fie o obisnuinta sa fac filme in limbi pe care nu le inteleg. Astept de multe ori ca filmul sa fie gata si sa aiba un subtitraj ca sa inteleg ceva. Urmatoarea pelicula va fi in araba, limba unei culturi puternice. N-am terminat inca scenariul, nu stiu daca va fi bine sau nu, dar in orice caz este interesant.

Ce mai face tatal dvs., "mascota" dvs. dupa cum l-ati supranumit? Cum a primit vestea nominalizarilor?
» E superb! Isi va cumpara un ținută nou pentru ceremonie, este tot timpul cu noi. Vrea sa vina cu noi peste tot unde filmul este prezentat in strainatate. I-am zis ca va costa prea mult. Astazi mi-a spus ca vrea neaparat la Moscova si in Statele Unite. Pe astea i le-am promis. Pe cel din martie, in Japonia, nu ni-l mai permitem, iar pana in vara vom avea premiera americana.